luni, 23 decembrie 2013

Carnati de casa

Ingrediente:

2 kg pulpa de porc tocata
100 g usturoi
20 g  boia
sare grunjoasa
piper
sare de lamaie
bicarbonat

otet pentru curatat intestine

Preparare:

Carnea tocată trebuie să aibă destulă grăsime (cam o treime să fie grăsime și două treimi carne).
Se folosesc intestinele subțiri de la porc.Se razuiesc bine bine cu un cuțit, iar apoil le vom spăla cu apă fierbinte. Indiferent dacă folosim intestine cumpărate sau curățate de noi pasul urmator e sa le punem în apă caldă cu un pliculete de sare de lămâie, bicarbonat și puțin otet ca să se dezinfecteze bine și să se albească.
Strivim cățeii de usturoi și îi punem peste carnea tocată împreună cu sarea.Se framanta bine cu mâinile și apoi lăsăm cam 15 minute să se topească sarea.
Se adauga boiaua și piperul și mai frământăm pana la omogenizare.
Pregatim mașina de făcut carnați punând în capăt tubul special de umplut cârnați.
Se ia un intestin și-l tragem pe tub până în capăt. Facem nod la capăt. Punem carne în mașina și dăm încet la manivelă să umplem intestinele. Cand ajungem la capătul intestinului facem și acolo un nod sănătos. Se repeta până terminăm carnea.
Cârnații ii putem consuma prăjiți sau se pot pune la afumat.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu