duminică, 2 februarie 2014

Reteta spaghete carbonara

Ingrediente pentru reteta de spaghete carbonara:
- 500 gr. spaghete de grau dur
- 200 gr. bacon
- 300 ml smantana lichida pentru gatit sau smantana obisnuita cu continut ridicat de grasime (20% sau mai mult)
- 1 ou
- sare si piper
- un cubulet de unt pentru prajit baconul
- parmezan ras pentru servit

Mod de preparare pentru spaghete carbonara:
Intr-o oala punem apa la fiert cu o lingura de ulei si sare. Cand apa da in clocot, punem spaghetele si le fierbem al dente conform instructiunilor de pe pachet. Nu este cazul sa rupeti spaghetele pentru ca cele care au intrat in contact cu apa fiarta se vor inmuia si se vor lasa toate la baza. Spaghetele de buna calitate nu se vor lipi intre ele si nici de cratita, dar mestecati in ele din cand in cand.

Intre timp pregatim sosul pentru pastele noastre carbonara:
Intr-o tigaie inalta punem untul la topit, apoi adaugam baconul taiat in prealabil in cubulete sau fasii subtiri. Se lasa sa se prajeasca baconul pana devine usor crocant.Se adauga smantana si amestecam bine cu baconul. Potrivim de sare si piper si lasam pe foc pana smantana se incinge bine, dar fara sa fiarba (daca smantana fierbe, sosul se va branzi).

Cand pastele sunt fierte ,se scurg de apa si se adauga in tigaia in care avem sosul de smantana cu bacon si se amesteca foarte bine. Mai adaugam sare si piper daca este nevoie, dam deoparte si se adauga oul intreg (spaghetele trebuie sa fie foarte fierbinti pentru ca oul sa imbrace pastele).Se amesteca bine si mai punem putin pe foc daca este nevoie (focul trebuie sa fie incet, altfel oul se va coace).


craiovaforum.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu